Instituţie de invăţământ superior cu grad ridicat de încredere (certificare acordată de ARACIS)
acreditare
Instituţie certificată ISO 9001:2008
 
   
Logo | Mesajul Rectorului
 
Bine aţi venit la Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti 
 

    Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti a fost înfiinţată în Bucureşti, în 1948, sub numele de Institutul de Petrol şi Gaze. Institutul a avut ca obiectiv principal, încă de la început, pregătirea specialiştilor cu studii superioare pentru principalele ramuri ale industriei de petrol şi gaze din România. Înfiinţarea acestei instituţii s-a produs ca o consecinţă firească a experienţei specialiştilor români, a nivelului tehnic şi ştiinţific al realizărilor dobândite în domeniul industriei de petrol şi gaze din ţara noastră. În 1992, Institutul de Petrol şi Gaze a fost transformat în Universitatea din Ploieşti. Trecerea la statutul de universitate a fost impusă de apariţia unor noi facultăţi şi secţii din sfera studiilor umaniste şi a ştiinţelor economice. Pentru o mai bună reprezentare atât a tradiţiei, cât şi a structurii sale moderne, numele Universităţii din Ploieşti a fost schimbat în 1993, în Universitatea “Petrol-Gaze” din Ploieşti.

    În prezent, structura academică a UPG include 5 facultăţi: Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor, Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Litere şi Ştiinţe.



 
 
Logo