Sprijin real pentru studenți, prin investiții în educație și incluziune
Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate beneficiază de burse sociale în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473.
Până în prezent, aproximativ 157 milioane de lei au fost alocați pentru susținerea studenților din 44 de instituții de învățământ superior.
Prin astfel de măsuri, accesul la educație este susținut concret, iar studenții aflați în situații vulnerabile primesc sprijinul necesar pentru a-și continua parcursul universitar.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și din bugetul național.
#UPG #Educatie #BurseSociale #Studenti