Mergi la conţinutul principal
d
NEWS

ANUNT IMPORTANT STUDENTI SESIUNEA RESTANTE TOAMNA 2021!!!

ANUNȚ

ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR CARE AU DE RECUPERAT LUCRĂRI DE LABORATOR PENTRU SESIUNEA DE RESTANȚE/REEXAMINĂRI DIN TOAMNĂ 2021

Conform Regulamentului privind activitatea profesională a studenților în Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, R-08.03, Art. 13:

 (1) Dacă un student a absentat motivat (probleme de sănătate, participare la diverse competiții etc.), acesta poate reface maximum 30% din totalul lucrărilor la o disciplină pe parcursul semestrului, în perioada dedicată activităților didactice.

(2) Dacă un student a absentat nemotivat, acesta poate reface cu taxă maximum 50% din totalul orelor de laborator în ultimele două săptămâni ale semestrului, restul de ore de laborator urmând a fi refăcute în anul următor. Refacerea lucrărilor din această perioadă se poate face după un program stabilit de conducătorul lucrărilor şi avizat de titularul disciplinei, care va fi afișat la avizierul departamentului şi pe pagina web a acestuia.

(3) Recuperarea lucrărilor în sesiunile de examene sau în perioadele de practică se poate face numai în regim cu taxă.

STUDENȚII CARE NU AU RECUPERAT toate lucrările de laborator în condițiile de la Art. 13 alin. (1),(2) și (3) au posibilitatea de a recupera aceste lucrări pentru a fi primiți la restanțe / reexaminări în următoarele condiții:


1.   

Plata taxelor pentru recuperare pe data de 01.09.2021, până la ora 14.00.


2.   

Studenții vor depune o cerere la decanatele facultăților pentru recuperare odată cu depunerea dovezii de plată pentru recuperare.


3.   

Intervalul de recuperare este 2.09.2021-5.09.2021.


4.   

Decanatele vor anunța cadrele didactice care au solicitări în ziua de 01.09.2021 până la ora 16.00.


5.   

Recuperarea se va face conform unei planificări stabilite de cadrul didactic titular. Planificarea va asigura participarea studentului la cel puțin o dată de restanțe și la reexaminări. Cadrele didactice titulare vor trimite programul de recuperare în data de 02.09.2021 până la ora 9.00, în vederea  afișării pe site-ul facultății unde au ore studenții care recuperează laboratoarele.


6.   

Recuperarea se va face în regim față în față sau on-line la decizia titularului disciplinei.


7.   

Pentru a fluidiza situația programării recuperărilor într-o perioadă foarte aglomerată la decanate, studenții sunt rugați să ia legătura cu cadrele didactice. În acest caz punctele 2,4, 5 și 6 vor fi rezolvate direct între titularul disciplinei și student.

Prorector activități didactice și cercetare

Conf. dr. ing. mat. Ion Pană