Skip to main content
d
NEWS

S-a deschis anul universitar 2018-2019 la UPG Ploiesti

Univeristatea Petrol și Gaze din Ploiești a organizat luni, 1 octombrie 2018, o serie de activităţi prilejuite de deschiderea anului universitar 2018 – 2019. Aula Universității a găzduit Festivitatea de deschidere oficială, la care au luat parte ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat – Radu Ștefan Oprea, primarul municipului Ploiești – Adrian Dobre, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova – Aurelian Gogulescu, reprezentați ai partenerilor instituționali ai Universității ploieștene, BRD, BCR, Tymbark, Filarmonica Ploiești, Teatrul Toma Caragiu, CECCAR Prahova, cadre didactice, studenți și absolvenți ai UPG.

Rectorul UPG Ploiești, Mihai Pascu Coloja, a precizat că în noul an universitar vor studia 6.191 de studenți, dintre care 227 sunt studenți străini, care provin din 29 de țări.

Președintele Senatului UPG, Nicolae Paraschiv, a salutat prezența în sală a foștilor rectori Stelian Dumitrescu (primul rector al UPG la momentul mutării instituției din capitală) și Niculae Napoleon Antonescu (care a relansat efectiv activitatea). Este de menționat faptul că, până în anul 2011, rectorul era și președinte al Consiliului de Administrație.

“Opțiunea de a alege UPG Ploiești a fost una extrem de corectă, pentru că integrarea în piața forței de muncă s-a făcut rapid și cu bune rezultate. Anul 2018-2019 va fi unul deosebit, pentru că vom fi supuși unui proces de verificare și acordarea unui calificativ din partea ARACIS, iar obiectivul nostru, al conducerii, este acela de a menține calificativul de grad înalt de încredere. Vreau să adresez mulțumiri autoriților locale și mediului economic care ne-au susținut în toate demersurile noastre și îmi doresc și îi rog ca și pe parcursul anului universitar pe care îl începem astăzi să fie alături de noi”.

La rândul său, Radu Oprea, ministru pentru mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a spus: “Formarea mea ca om s-a făcut la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești și ceea ce am reușit se datorează profesorilor mei și am venit astăzi aici în primul rând pentru a vă mulțumi. De fiecare dată când vorbesc cu amabasadori, cu miniștri sau cu orice personalitate, folosesc prilejul de a vorbi despre UPG și despre Centrul de Excelență care există aici. Când vorbim despre cercetare, despre energie în această zonă a Europei, vorbim și despre Universitatea de Petrol și Gaze. Am o veste bună pentru studenți: astăzi, pe site-ul Ministerului Mediului de Afaceri, a fost postată Ordonanța de Urgență referitoare la Start Up Nation 2018. Vă invit să fiți parte la acest proiect, vă invit să fiți antreprenori, să vă folosiți cunștințele pe care le dobândiți la Universitate să le puneți în practică aici, în România, și să deveniți beneficiari ai Programului Start Up Nation 2018”.

Și primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a avut cuvinte de laudă la adresa UPG: “Avem o industrie dezvoltată, în special în domeniul petrolier, al extracției și petrochimiei. Avem această minunată Universitate, care a creat generații întregi de specialiști și de aceea și dumneavoastră, dragi studenți, ați optat să studiați aici. Avem nevoie de revitalizare economică, industrială, culturală și educațională, iar UPG are un rol extrem de important pentru toate aceste deziderate. Când veți absolvi această Universitate să nu uitați să sprijiniți industria în care veți lucra, să sprijiniți Ploieștiul și, bineînțeles, România”.

Amfitrionul evenimentului, prorectorul Mihail Minescu, a concluzionat: “Am avut și avem mereu lângă noi mediul economic, care ne-a sprijinit în multe dintre acțiunile pe care le-am organizat. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne dorim ca aceste parteneriate să fie cât mai profunde și de lungă durată. Tocmai de aceea, într-o lume în plină schimbare, ne gândim care sunt competențele pe care trebuie să le transmitem studenților noștri, astfel încât ele să-și găsească ecou pe piața muncii. Tocmai de aceea am organizat dezbateri, pe care le dorim premanentizate, între agenți economici, profesori și studenți tocmai pentru a armoniza cerințele din economia reală cu competențele dobândite de absolvenții noștri”.


http://www.prahovabusiness.ro/s-a-deschis-anul-universitar-2018-2019-la-upg-ploiesti/